Fiecare zi este unică. Este un șir de experiențe noi care așteaptă să fie împărtășite cu tine. Nu contează ce îți rezervă următoarea, pentru ca va fi ceea ce trebuie. Noi suntem aici să te inspirăm în concordanță cu stilul care ţi se potriveşte.

Drumul spre performanță.

Început în anul 2003, parteneriatul de imagine dintre Gheorghe Hagi și Automobile Bavaria, pentru marca BMW, a ajuns în cel de-al 16-lea an de existență. Am derulat împreună numeroase proiecte și lansări de noi modele care au adus mereu în prim plan valorile pe care le împărtășim: sportivitate, performanță, dinamică, eficiență, viziune ancorată în viitor, continuitate, perseverență și inspirație.

Află mai multe

ALEXANDRU TOMESCU

“BMW Seria 4 Gran Coupe este o maşină care arată spectaculos din orice unghi ai privi-o. Sunt pur şi simplu impresionat de eleganţa şi rafinamentul fiecărui detaliu şi mai ales fascinat de sportivitatea tipică BMW. De fiecare dată când cânt la vioara Stradivarius am aceeaşi senzaţie de la volanul unei maşini cu foarte mulţi cai putere: o forţă uriaşă, care te poate propulsa în lumi la care nici nu gândeai că ai putea ajunge. Marea înţelepciune, atât în cazul unei viori, cât şi al unei maşini, este să ştii cum să gestionezi toată acea forţă.”

Află mai multe