Călin Peter Netzer (n. 1 mai 1975Petroșani) este un regizor de film român. A devenit cunoscut publicului prin cel de-al doilea lungmetraj al său, Medalia de onoare, cu Victor Rebengiuc în rolul principal, film premiat în străinătate, cu mult înainte de premiera oficială în țară. Lungmetrajul sau de debut, Maria, realizat în anul 2003, o coproducție România, Franța și Germania, a fost foarte bine primit de către public și critica de specialitate. A obținut Premiul Special al Juriului, Mențiune acordată de Juriul Tineretului, Leopardul de Bronz la secțiunea Cel mai bun actor pentru Șerban Ionescu și Cea mai bună actriță pentru Diana Dumbravă, toate acestea la Festivalul Internațional de la Locarno, 2003. A mai primit Premiul Don Quixote – Mențiune specială, Mențiunea de onoare și Premiul Juriului Studențescla Festivalul de film de la Cottbus în 2003, Mențiune specială la Festivalul internațional de film de la Festróia – Tróia, 2004, Premiul UCIN pentru interpretare rol principal feminin pentru Diana Dumbravă și Premiul pentru muzică în 2004. A fost nominalizat pentru Premiile Academiei Europene de Film în 2003, la secțiunea Cea mai bună actriță (Diana Dumbravă).

Filmul său, Poziția copilului a fost distins cu premiul Ursul de Aur (Goldener Bär) la a 63-a Berlinală din 2013. In 2017 a lansat cel mai recent lung metraj al sau: Ana, mon amour.