Previous Next Noul BMW Seria 1 debutează în România, la dealerii Automobile Bavaria - start pentru o nouă revoluţie. Noul BMW Seria 1 a debutat la dealerii Automobile Bavaria printr-o serie de evenimente de tip “Porți Deschise”, pentru clienţi, organizate în centrele autorizate din București (Băneasa și Militari) și din ţară (Brașov, Cluj, Constanța, Sibiu și Timișoara). După lansarea oficială din 5 octombrie, noul BMW Seria 1 a fost prezent și la Arad, Craiova și Târgu Mureș. A treia generaţie a noului BMW Seria 1 vine cu o transformare majoră de arhitectură – cu motoare transversale şi o platformă bazată pe tracţiunea faţă, ceea ce are un impact important pentru spaţiul interior, resimțit mai ales la locurile din spate. Noul model vine cu un pachet sofisticat de tehnologii, inclusiv un sistem Head-Up Display ultra sofisticat, control prin gesturi, comenzi vocale cu Intelligent Personal Assistant sau sisteme sofisticate de asistenţă. Vârful de gamă pentru noul BMW Seria 1 este modelul BMW M135i xDrive. Acesta dispune de cel mai puternic propulsor de 4 cilindri cu care marca a echipat un model de serie. Motor asigură un vârf de putere de 225 kW/306 CP între 5000 şi 6250 rpm şi un cuplu maxim 450 Nm între 1750 şi 4500 rpm. Susţinut de transmisia Steptronic sport, diferenţialul autoblocant Torsen faţă şi tracţiunea integrală, noul model accelerează de la 0 la 100 km/h în 4.8 secunde. Preţul de început pentru acest model este de 40850 euro fără TVA / 48612 euro cu TVA. La lansare sunt disponibile două motorizări pe benzină şi trei diesel cu 3 şi 4 cilindri. Cel mai accesibil model din gamă este BMW 118i, echipat cu un motor de 3 cilindri cu o capacitate de 1,5 litri, care dezvoltă 103 kW/140 CP. Acesta este disponibil de la 23200 euro fără TVA/ 27608 euro cu TVA. Cel mai important - noul model este susţinut de un program de finanţare BMW Select, cu avans 10% şi cu o valoare reziduală garantată după 3 ani de 64%. Aceasta asigură posibilitatea de a utiliza noul model la un nivel de costuri lunare accesibile, alături de flexibilitate totală la finalul perioadei de finanţare: clientul poate opta să achiziţioneze automobilul prin plata valorii reziduale, să refinanţeze valoarea reziduală sau să returneze automobilul fără costuri suplimentare. Efortul mărcii a fost de a păstra experienţa unică de condus, specifică pentru BMW Seria 1. De aceea, noul model este susţinut de cel mai sofisticat sistem de control al tracţiunii care a echipat un model BMW. Sistemul DSC include standard pentru toate modelele mărcii: modul DTC (permite patinarea limitată a roţilor şi derapaje scurte pentru un condus sportiv sau deplasarea pe suprafeţe precum zăpadă sau nisip), Performance Control (un mod sportiv de funcţionare a sistemului de control al stabilităţii, care compensează blocarea roţilor printr-un plus de cuplu pe puntea respectivă), ELDC (diferenţial electronic autoblocant pe puntea spate). În premieră pentru un model BMW cu motor cu ardere internă, debutează sistemul de control al patinării roţilor faţă, ARB. Acesta este controlat printr-un calculator dedicat, independent de sistemul DSC, asigurând astfel un timp de răspuns de 3 ori mai rapid faţă de sistemul clasic şi o direcţie precisă. Sistemul a debutat pe BMW i3s şi acum este utilizat pentru prima dată pentru un model cu tracţiune faţă. O direcţie precisă şi un plus de agilitate sunt asigurate şi prin sistemul inteligent de tracţiune integrală, controlat electronic, disponibil standard pentru 120d xDrive şi M135i xDrive, alături de diferenţialul faţă autoblocant Torsen, disponibil standard şi exclusiv pentru BMW M135i xDrive. Noul BMW Seria 1 beneficiază de o serie de soluţii de conectivitate care au devenit disponibile pentru toate modelele mărcii pe parcursul acestui an. Acestea includ: Aplicaţia BMW Connect (disponibilă standard) care permite controlul şi verificarea de la distanţă a automobilului inclusiv descuierea-încuierea uşilor, verificarea erorilor sau a necesarului de service şi programarea directă la service. Suplimentar, programul BMW Car Data dă posibilitatea unor terţi (precum asiguratori sau finanţatori) să acceseze, cu permisiunea expresă a utilizatorului, date despre automobil, cum ar fi kilometrajul. Aceasta deschide calea către posibile programe personalizate de finanţare sau asigurare, de exemplu, cu preţul variabil în funcţie de km parcurşi lunar. RTTI - Real Time Traffic Information - informaţii despre trafic în timp real, cu posibilitatea de a evalua întârzierile generate de trafic pe traseu, dar şi de a clasifica traseele în funcţie de eficienţă. Serviciul Concierge, prin care utilizatorul poate apela un call center şi poate primi recomandări de hoteluri, restaurante sau alte puncte de interes, cu posibilitatea ca operatorul să facă rezervări în numele utilizatorului şi să trimită adresele ca destinaţie sau ca mesaj în sistemul automobilului, este disponibil cu număr limitat de operatori în limba română, de luni până vineri între 8.00 şi 17.00, altfel cu operatori în limba engleză. Toate acestea sunt completate de interfaţa BMW iDrive disponibilă în limba română pentru sistemele ID7, disponibil cu BMW Live Cockpit Professional. Au fost traduse şi verificate peste 10.000 de linii de meniu pentru o experienţă clară şi uşor de folosit în limba română. Suplimentar, toate modelele BMW sunt echipate cu un manual de utilizare cu informaţii specifice configuraţiei automobilului, care acum este de asemenea disponibil în limba română, inclusiv pentru filmele de explicative. Experienţa de utilizare la interior este asigurată de un bord analogic şi un ecran de control cu touch de 8,8 inch disponibile standard. Opţional, clienţii pot opta pentru BMW Live Cockpit Plus, care vine cu o serie de funcţii suplimentare, inclusiv sistem de navigaţie, sau BMW Live Cockpit Professional, care asigură un display digital de bord de 10,25 inch şi rezoluţie mare (1920 x 720) şi un ecran central de 10,25 inch alături de cel mai nou sistem de operare, de generaţia a 7-a, disponibil şi în limba română. Suplimentar, se poate opta pentru cel mai sofisticat sistem Head-Up Display din segment, alături de controlul prin gesturi specific BMW, care vine acum cu funcţii extinse: schimbarea postului sau a melodiei, un gest nou căruia i se poate atribui o funcţie specifică, de exemplu navigare către casă. În pachetul de sisteme de asistenţă se remarcă Reversing Assistant, care poate conduce automobilul cu spatele pe distanţe de până la 50 metri de-a lungul aceleiaşi trase pe care a venit înainte, sau cel mai sofisticat sistem de parcare, care preia, în premieră, integral controlul automobilului la simpla apăsare a unui buton atât pentru manevre de garare, cât şi pentru parcare laterală (şoferul rămâne la volan şi trebuie să fie pregătit să intervină în cazul unor situaţii excepţionale). BMW Seria 1 oferă o gamă largă de opţiuni de configurare, 3 motoare diesel, 2 pe benzină, 3 tipuri de suspensie, dintre care opţional suspensia sport (mai rigidă şi cu garda la sol redusă cu 10 mm) şi cu amortizoare controlate electronic, cutie automată cu 7 trepte şi dublu ambreiaj pentru motorizările cu 3 cilindri, cutie automată Steptronic sau Steptronic sport cu 8 trepte pentru motorizările cu 4 cilindri. Sunt disponibile 3 linii de design: Sport Line, Luxury Line şi Pachet M Sport. La interior se remarcă, în premieră, elementele decorative iluminate, disponibile în 3 versiuni, dar şi scaunele tip scoică disponibile pentru Pachetul M Sport. În cadrul aceleiași serii de evenimente, clienții Automobile Bavaria au putut descoperi și noile BMW Seria 3 Touring, BMW X1 (LCI), John Cooper Works Clubman si MINI Cooper SE (electric). La “Zilele Porților Deschise” Automobile Bavaria a fost lansată și campania aniversară “25 ani de Automobile Bavaria – 25 ani de BMW în România”, care oferă fiecărui pasionat BMW posibilitatea de a câștiga, prin participarea la tombola aniversară, un BMW Z4. Înscrierile și consultarea regulamentului tombolei poti fi efectuate pe www.bmw-bavaria.ro Galerie Foto Previous Next